BCE lansează Pontes, un proiect ce poate transforma sistemele financiare actuale

X Simona
5 Min Read

BCE lansează Pontes, un sistem care poate transforma actualele sisteme financiare

Europa începe să-și rescrie arhitectura financiară. Anunțul Băncii Centrale Europene din 21 septembrie mută tehnologia blockchain în infrastructura oficială a sistemului financiar, cu promisiunea unor tranzacții mai rapide și costuri mai mici. Pentru România, efectele nu vor fi imediate, dar se vor transmite în timp prin băncile, companiile și fluxurile comerciale conectate la zona euro, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România.

Ce este Pontes și cum funcționează

Banca Centrală Europeană a lansat Pontes, un sistem bazat pe tokenuri digitale care permite decontarea tranzacțiilor utilizând moneda băncilor centrale. Sistemul de registru distribuit (DLT) utilizează tehnologia de tip blockchain pentru a lega platforme dezvoltate privat de sistemul de plăți TARGET, marcând trecerea blockchain în domeniul oficial în Europa. BCE își va investi o parte din propriile rezerve în instrumente de tip token.

Este un moment istoric care indică deschiderea zonei euro pentru activele digitale și prefigurează introducerea monedei euro digitale, al cărei calendar se întinde pe mai mulți ani. Un proiect pilot ar urma să înceapă în septembrie 2027, iar prima emisiune de monedă digitală ar fi posibilă în 2029.

De ce este importantă tokenizarea

Prin tokenizare, sunt emise sau reprezentate active financiare și monetare, iar tranzacțiile sunt înregistrate în mod descentralizat sau distribuit. Pentru adoptarea pe scară largă a tehnologiei, ancorarea în active considerate fără risc, emise de banca centrală, este esențială. Decizia BCE permite utilizarea șinelor băncilor centrale din sistemul zonei euro pentru a transfera active și instrumente monetare între participanți aflați la mare distanță, care utilizează tehnologii blockchain comerciale deja disponibile.

În piețele financiare de volum mare, instituțional, se obțin atât viteză de execuție, cât și economii de costuri, grupând etape multiple și introducând automatizări și contracte inteligente complexe. Deși acum orarul este cel al băncilor, în viitor se poate merge spre compensare-decontare continuă, 24 din 24, 7 zile pe săptămână. Eficiența generală a sistemului financiar ar avea de câștigat, sporind competitivitatea.

Testul realității abia acum începe

În Marea Britanie, bănci majore au dus la capăt două tranzacții de refinanțare ipotecară folosind depozite sub formă tokenizată și, separat, au operat digital o plată între doi clienți simulând o achiziție online. Banca Angliei a semnalat că preferă depozitele tokenizate în locul stablecoins. Deși abordarea este diferită, atât BCE, cât și Banca Angliei doresc menținerea băncilor centrale și a celor comerciale în centrul emiterii și circulației banilor, în detrimentul instrumentelor de tip stablecoin emise de entități private.

Concurența cu DTCC din SUA este strânsă: în octombrie, arhitectura de compensare-decontare primește o nouă opțiun de infrastructură care utilizează tokenuri. Deși operează în regiuni diferite, cu monede diferite, BCE și DTCC concurează pentru a defini cadrul în care vor funcționa non-stop plățile transfrontaliere. Dacă proiectul va avea succes, băncile ar primi alternative acceptate pentru stablecoins și ar dobândi interoperabilitate cu alte proiecte blockchain.

Efectele pentru România

În România, aflată în afara zonei euro, efectele nu se vor vedea imediat. Prin legăturile strânse cu economia și sistemul financiar ale zonei euro, vor fi transmise rezultatele unei mai mari fluidități a tranzacțiilor și reduceri a costurilor, dar cu decalaj temporal și amortizate față de statele din uniunea monetară. Riscuri operaționale sau de securitate cibernetică sunt prezente, dar probabil gestionabile în prezent. Dezvoltarea foarte rapidă a inteligenței artificiale ar putea crea, însă, în viitor, o nouă suprafață de atac, ceea ce va impune investiții ample în protejarea infrastructurii financiare.

Momentul 21 septembrie va intra în istorie, însă la scara cetățenilor europeni, el ar putea fi mai relevant drept o etapă pregătitoare pentru Euro digital.

Share This Article