Incident la o firmă din Suceava: portofel furat și tranzacție bancară frauduloasă
Miercuri dimineață, în jurul orei 08:14, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin apel de urgență 112 de către o femeie care este administratorul unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Suceava. Aceasta a reclamat că persoane necunoscute au pătruns în interiorul firmei și ar fi sustras bunuri.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică. Administratorul a declarat că, în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orelor 19:00, a plecat de la sediu lăsând ușa de acces asigurată. Când a revenit în dimineața zilei de 23 septembrie, în jurul orei 08:00, a constatat că geamul ușii de acces fusese distrus, iar în interior erau urme de răvășire.
A fost asigurat locul faptei și a fost solicitată prezența echipei operative din cadrul Biroului de Investigații Criminale pentru efectuarea cercetării la fața locului. Deși în imobil se aflau bunuri de valoare, inclusiv telefoane mobile și echipamente IT, nu a fost reclamat decât furtul unui portofel aparținând unui angajat, în care se aflau documente de identitate și mai multe carduri bancare.
Angajatul a constatat că unul dintre cardurile bancare, emis de Revolut, a fost utilizat în jurul orei 08:00 pentru o tranzacție în valoare de 6,5 lei la o cafenea Zireto din Suceava, însă tranzacția a fost declinată.
În aceeași zi, în jurul orei 10:45, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Municipiului Suceava a legitimat un tânăr de 26 de ani din localitatea Drăgoiești, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava. Asupra acestuia a fost identificat portofelul persoanei vătămate, împreună cu documentele și cardurile bancare. Bunurile au fost restituite ulterior proprietarului.
Întrucât tânărul manifesta un comportament specific persoanelor cu tulburări psihice, s-a dispus internarea sa în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava. Anterior internării, acesta a fost supus măsurii amprentării și fotografierii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Biroului de Investigații Criminale.
