Obiectele personale ale lui Brigitte Bardot, vândute la licitație pentru aproape un milion de euro
O colecție de obiecte personale care au aparținut actriței Brigitte Bardot, considerată un sex simbol al anilor ’50 și ’60, a fost vândută la Paris pentru aproximativ un milion de euro, potrivit informațiilor apărute în presă. Suma obținută este de circa 20 de ori mai mare decât estimările inițiale ale organizatorilor licitației.
Printre piesele scoase la vânzare s-au numărat un tutu negru, cămăși de noapte, pălării din paie, ochelari de soare și pantofi Repetto. De asemenea, licitația a inclus obiecte care proveneau din celebra reședință a actriței de la Saint-Tropez, cunoscută sub numele de La Madrague.
Interesul ridicat pentru aceste obiecte confirmă fascinația pe care Brigitte Bardot o exercită și în prezent în rândul colecționarilor, la aproape un an de la moartea sa.
