Trei răniți pe DN17, după ce șoferul a adormit la volan și a lovit un cap de pod

X Simona
2 Min Read

Accident rutier pe DN17: șoferul a adormit la volan și a intrat într-un cap de pod

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 15:35, pe DN 17, în afara municipiului Câmpulung Moldovenesc. Un bărbat în vârstă de 79 de ani, din Timișoara, care conducea un autoturism marca Dacia Duster, a adormit la volan, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod amplasat pe partea dreaptă a sensului său de mers, în afara părții carosabile.

În urma impactului, au rezultat trei persoane rănite: conducătorul auto și doi pasageri. Toate cele trei victime au fost preluate de la fața locului de echipaje ale ambulanței.

O femeie a fost transportată inițial la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticată cu „contuzionat prin accident rutier, suspect fractură tibială stânga”, fiind ulterior transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul și celălalt pasager au fost transportați direct de la locul accidentului la aceeași unitate spitalicească din Suceava. Bărbatul de 79 de ani a fost diagnosticat cu „traumatism cranio cerebral minor, traumatism cranio facial, plagă contuză anterior antebraț și genunchi drept”, fiind încadrat ca rănit ușor. Celălalt pasager a primit diagnosticul „traumatism cranio facial, hematom periorbital drept și contuzie genunchi și cot drept”, tot cu încadrarea de rănit ușor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Share This Article