Parteneriat între Inspectoratul Școlar și Baroul Suceava pentru educație juridică în școli
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat vineri, 18 septembrie 2026, semnarea oficială a Protocolului de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava. Parteneriatul strategic a fost încheiat între Baroul Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Baroul Suceava a fost reprezentat de decanul Laurian Ostaficiuc și de consilierul coordonator Luiza Daiana Alexe, iar Inspectoratul Școlar Județean Suceava de inspectorul școlar general Nicolae-Ciprian Anton.
Potrivit inspectorului școlar general Nicolae-Ciprian Anton, demersul are ca principal scop promovarea și implementarea eficientă a proiectelor de educație juridică non-formală în rândul elevilor din învățământul preuniversitar. Proiectul central care stă la baza acestei colaborări este programul național „Fii avocat în școala ta!”, finanțat de Uniunea Națională a Barourilor din România.
Activitățile se vor derula pe parcursul anului școlar, în perioada 7 septembrie 2026 – 11 iunie 2027. Prin intermediul acestui parteneriat, elevii suceveni vor avea oportunitatea de a interacționa direct cu practicienii dreptului și de a dobândi cunoștințe juridice esențiale pentru dezvoltarea lor ca cetățeni informați, responsabili și conștienți de drepturile și obligațiile pe care le au.
Direcțiile principale de acțiune incluse în protocol
Protocolul prevede organizarea de sesiuni interactive susținute în unitățile școlare de către avocații selectați de Baroul Suceava, adaptate pe vârste și axate pe teme de interes juridic practic, precum prevenirea criminalității, răspunderea penală a minorilor, drepturile omului și siguranța în mediul online, prezentate într-o modalitate non-formală și atractivă.
De asemenea, vor fi organizate concursuri pe teme juridice, procese simulate, cluburi de dezbateri juridice și sondaje de opinie menite să stimuleze gândirea critică și implicarea activă a tinerilor.
Parteneriatul facilitează accesul elevilor la sediile instituțiilor juridice și de ordine publică, inclusiv vizite la sediile facultăților de drept, ale baroului și ale instanțelor judecătorești, pentru a înțelege mai bine mecanismele sistemului de justiție.
Totodată, vor fi distribuite resurse educaționale și materiale informative adaptate privind tematicile juridice abordate pe parcursul proiectului.
Prin această colaborare interinstituțională, ISJ Suceava și Baroul Suceava își reafirmă angajamentul comun de a susține educația de calitate, sprijinind tânăra generație în înțelegerea valorilor fundamentale ale statului de drept și ale democrației.
