NEXXT AI Summit: experți internaționali vin la București pentru soluții AI

X Simona
5 Min Read

NEXXT AI Summit reunește la București experți internaționali și echipe interdisciplinare pentru soluții AI aplicate în business

Peste 50 de lideri internaționali implicați în dezvoltarea și adoptarea inteligenței artificiale în business, tehnologie și administrație publică, alături de peste 50 de echipe multidisciplinare, se vor reuni la București, pe 28 și 29 octombrie, la NEXXT AI Summit. Evenimentul va combina o conferință internațională dedicată implementării AI cu un hackathon AI, în cadrul căruia participanții vor dezvolta, în timp real, soluții pentru provocări concrete de business.

Pe parcursul celor două zile de conferință, participanții vor avea acces la discuții despre strategii și politici de adopție AI, demonstrații de produs, studii de caz și sesiuni practice. Temele acoperă întregul ciclu de implementare: de la identificarea nevoilor reale, la dezvoltarea soluțiilor, implementarea responsabilă și transformarea inovației în rezultate măsurabile de business.

În paralel, hackathonul AI va transforma ideile în soluții aplicate. Peste 50 de echipe multidisciplinare vor dezvolta prototipuri funcționale pentru provocări reale de business, sub îndrumarea a peste 30 de mentori.

„Pentru Raiffeisen Bank, inteligența artificială este una dintre temele strategice care vor defini următoarea etapă de evoluție a mediului de business: de la felul în care companiile iau decizii și își dezvoltă capacitățile, până la modul în care își construiesc avantajul competitiv. Tocmai de aceea, implicarea noastră în agenda NEXXT urmărește să ducă discuția dincolo de zona de interes, către întrebările care contează pentru business: cum implementăm responsabil, cum construim guvernanță și cum ajungem la impact măsurabil. Ne dorim ca NEXXT să fie, pentru publicul participant, mai mult decât un punct de informare: un spațiu de educație aplicată, în care liderii și echipele care lucrează cu AI pot înțelege mai bine direcțiile majore ale tehnologiei, pot vedea cum se traduc acestea în decizii de business și pot identifica repere relevante pentru propriile organizații”, a declarat Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare și CX, Raiffeisen Bank România.

Printre invitații confirmați se numără Russell Chambers, Senior Advisor la Anthropic, Brian Evergreen, autor și CEO al Future Solving, și Paolo Sironi, strateg AI la IBM. Lor li se alătură specialiști de la AWS, Google, Microsoft, Institute for Humane Robotics, Deep Space Biology, European Space Agency, AI Strategy Institute, Anthropos, ZayaAI, SandboxAQ, Decathlon, IKEA și alte organizații internaționale.

Programul oferă participanților din regiune acces direct la ideile, experiențele și dezbaterile de pe cele mai importante scene internaționale dedicate inteligenței artificiale. Evenimentul va reuni peste 50 de speakeri și invitați, iar Spencer Kelly de la BBC va fi gazda principală a summitului.

„Conversația despre AI a evoluat și este momentul să evoluăm odată cu ea. Întrebarea nu mai este dacă inteligența artificială este importantă, ci ce vor face concret companiile în această privință. Misiunea NEXXT este să le ajute să transforme AI într-un avantaj competitiv real: decizii mai bune, echipe mai capabile și noi oportunități de creștere, susținute de rezultate măsurabile. Aducem împreună lideri de business, experți în tehnologie și echipe care dezvoltă soluții pentru a conecta potențialul AI cu nevoile concrete ale companiilor. Ne dorim ca participanții să plece de la NEXXT cu o direcție mai clară, parteneri relevanți și pași concreți pentru a crea valoare în propriile organizații”, a declarat Alexandra Pollack, organizatoare NEXXT AI Summit.

NEXXT AI Summit conectează strategia de business cu aplicarea AI prin trei direcții. Prima este Summit – strategie și leadership, cu peste 50 de experți și lideri internaționali care discută adoptarea AI și impactul în business prin keynotes, paneluri și masterclassuri. A doua este Business Solutions – soluții AI pentru companii, cu peste 50 de soluții și produse AI, demonstrații și exemple de aplicare în business. A treia este Hackathon – inovație și talente, cu peste 50 de echipe, ghidate de peste 30 de mentori, care dezvoltă prototipuri pentru provocări reale de business, într-un program de dezvoltare a talentelor care continuă și după eveniment.

Evenimentul reunește peste 2.000 de profesioniști care dezvoltă, implementează sau finanțează soluții AI ori explorează oportunitățile acestei tehnologii. Biletele early bird sunt disponibile până pe 26 septembrie, iar companiile au acces la pachete corporate speciale. Mai multe opțiuni de participare, atât individuale, cât și pentru profesioniști și echipe din companii, sunt disponibile pe site-ul evenimentului, nexxtsummit.com.

Share This Article