Consultările pentru centrul de agrement din Cacica s-au încheiat

X Simona
2 Min Read

Consultările pentru centrul de agrement din Cacica s-au încheiat

Consiliul Județean Suceava și Primăria Cacica continuă pregătirea proiectului centrului de agrement, care urmează să fie depus pentru obținerea unei finanțări europene. Pe 11 septembrie a avut loc cea de-a doua etapă de consultări, la care au participat persoane interesate de proiect și reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor care și-au exprimat disponibilitatea de a se implica în activitățile centrului.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată prima variantă a soluției tehnice, realizată pe baza propunerilor primite în cadrul consultărilor. Discuțiile s-au concentrat pe activitățile care ar putea fi organizate, pe spațiile necesare și pe modul în care cei interesați se pot implica.

Pe parcursul întregului proces de consultare au fost analizate 97 de chestionare, 12 postere realizate în grupurile de lucru și 297 de minute de discuții înregistrate. Propunerile au vizat activități acvatice și sportive, programe pentru copii, tineri și seniori, ateliere educaționale, evenimente culturale și activități în aer liber.

S-a discutat și despre accesul persoanelor cu dizabilități, precum și despre promovarea Salinei Cacica și a tradițiilor locale. În etapa următoare urmează definitivarea soluției tehnice și stabilirea colaborărilor cu școlile, operatorii locali și persoanele interesate să contribuie la activitățile centrului.

Propunerile și observațiile mai pot fi transmise până pe 18 septembrie 2026, la adresa de e-mail primariacacica@yahoo.com.

Share This Article