Relicve din masa corporală a Sfântului Francisc din Assisi, aduse în pelerinaj la Basilica Minor de la Cacica
Pelerinajul Jubiliar de la Sanctuarul Maicii Domnului din Cacica se va desfășura în perioada 13-15 august, când credincioșii vor celebra Adormirea Maicii Domnului, având parte de un moment deosebit: pentru prima dată în România, vor fi aduse relicve din masa corporală a Sfântului Francisc din Assisi. Acest eveniment marchează comemorarea a 800 de ani de la trecerea sa la Domnul și promite să ofere generații întregi de credincioși ocazia de a cunoaște mai bine viața și spiritualitatea acestui mare sfânt. Pelerinii vor avea prilejul să îngenuncheze în fața relicvelor sale, să ceară mijlocirea acestuia și să trăiască frumusețea unei vieți consacrate iubirii față de Cristos.
Întâlnirea cu relicvele și cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Cacica reprezintă un dar oferit Bisericii din România, o invitație la o reînnoire a credinței și o chemare la convertirea inimii, favorizând astfel redescoperirea bucuriei evangheliei. Pelerinajul din acest an, sub motoul „Prin Maria, cu Francisc, spre Euharistie”, va începe în ziua de joi, 13 august, cu primirea solemnă a relicvelor. Această zi va fi marcată de celebrarea liturgică, rugăciuni, lecturi din viața sfântului, cântări franciscane și momente de reculegere.
În următoarele zile, 14 și 15 august, se va continua tradiția marelui pelerinaj marian de la Cacica, unde mii de credincioși se vor aduna în jurul Maicii Domnului, aducându-i toate intențiile din inimile lor: familii, copiii, bolnavi și tineri. Sanctuarul va deveni un loc al împăcării și al harului, iar preoții vor fi disponibili pentru a oferi Sfânta Spovadă, astfel încât fiecare credincios să poată participa cu inima curată la Sfânta Euharistie. Cei care împlinesc condițiile Bisericii vor putea obține indulgență plenară, iar intențiile de rugăciune vor fi depuse atât în fața icoanei Maicii Domnului, cât și a relicvelor Sfântului Francisc.
La această sărbătoare vor asista episcopii Diecezei de Iași, PS Iosif Păuleț și PS Petru Sescu, alături de episcopi invitați din Germania și Italia, cum ar fi PS Ulrich Neymeyr, episcop de Erfurt, și PS Claudio Cipolla, episcop de Padova. Aceștia vor prezida și concelebra Sfintele Liturghii împreună cu numeroși preoți din țară și din afară. Pelerinajul va deveni astfel o frumoasă întâlnire a Bisericii, strâns unite în aceeași credință.
Predicator al acestor zile va fi părintele Clement Tălin, OFMConv., vicerector al Casei de postulandat din Prăjești, cunoscut pentru implicarea sa în promovarea vocațiilor și pastorația tineretului. Pe durata pelerinajului, ușile sanctuarului vor rămâne deschise pentru rugăciuni și reculegere. Programul liturgic și devoțional va fi transmis în direct de radioul Diecezei Romano-Catolice de Iași, ERCIS FM, și va fi disponibil și pe rețelele de socializare ale episcopiei și ale sanctuarului, în vederea unirii sufletești a tuturor celor care nu pot participa fizic la acest eveniment sacru.
