Dezechilibre externe și competitivitatea exporturilor: provocări structurale
Persistența dezechilibrelor externe sporește dependența României de fluxurile străine de capital și afectează sustenabilitatea financiară a economiei. Această situație este rezultatul unor cauze structurale profunde, deoarece cererea națională pentru bunuri depășește producția internă. Astfel, țara consumă mai mult decât produce, iar exporturile rămân în urmă față de importuri, accentuând dezechilibrele comerciale și de cont curent.
Strategia de reducere a dezechilibrelor externe nu se poate baza doar pe îmbunătățiri de preț și productivitate, ci necesită și un efort de lărgire a bazei firmelor exportatoare și diversificarea piețelor de desfacere. În contextul actual al comerțului global, instrumentele de diplomație comercială devin esențiale pentru promovarea exporturilor și accesarea de noi piețe.
Recenta publicație „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”, realizată în cadrul proiectului Economic@BNR, conține un capitol dedicat problematizării dezechilibrelor externe. Concluziile scoate în evidență riscurile și presiunile asupra stabilității macroeconomice generate de deficitele comerciale și de cont curent ample și persistente.
În această lumină, stimularea cererii interne într-o economie cu un conținut mare de importuri, cum este cea românească, poate agrava rapid dezechilibrele externe. Studiile realizate de Comisia Europeană, cum ar fi „Romania’s Growth Drivers and Macroeconomic Policy”, subliniază că, pe fondul unui buget expansiv în anul 2024, deficitele gemene – adică deficitul bugetar și deficitul de cont curent – au crescut semnificativ, generând riscuri considerabile pentru sustenabilitatea financiară a țării.
Un proces de consolidare a finanțelor publice a fost instituit în 2025, care a dus la reducerea deficitului bugetar, conform datelor execuției bugetare din prima jumătate a anului curent. Cu toate acestea, ajustarea aceasta nu s-a transmis direct în corectarea deficitului de cont curent. Se preconizează că acesta va depăși 7% din PIB până în 2026.
În ceea ce privește recomandările Fondului Monetar Internațional (FMI) referitoare la sectorul extern, acestea îndeamnă la politici economice orientate spre sprijinirea producției naționale și sporirea competitivității exporturilor. Este crucială diversificarea geografică a surselor de export, având în vedere reconfigurarea actuală a comerțului global, care riscă să intensifice dependența de importuri, în special în ceea ce privește resursele energetice.
Sectoul agroalimentar constituie un exemplu exemplar în acest context. România se numără printre principalii exportatori de cereale din Uniunea Europeană, înregistrând volume de peste 10,3 milioane de tone între iulie 2025 și mai 2026, plasându-se aproape de nivelul Franței și având un surplus mediu de 0,8% din PIB din ultimele cinci ani. Totuși, această performanță este acoperită de vulnerabilități structurale, deoarece țara exportă predominant materii prime agricole, în timp ce importurile de produse alimentare procesate, cu o valoare adăugată superioară, generează un deficit comercial semnificativ.
Dacă ne uităm la comparația cu Polonia, vedem că aceasta a inclus o parte semnificativă din lanțul agroalimentar în economia sa locală, ceea ce i-a permis să-și consolideze excedentele comerciale în domeniul alimentar. Acest exemplu demonstrează că avantajele competitive nu derivă doar din capacitatea de a vinde pe piețele externe, ci și din abilitatea de a integra în economie o proporție cât mai mare din lanțurile de valoare existente.
Astfel, abordarea pe care România o va adopta în reformarea competitivității exporturilor și ajustarea dezechilibrelor externe trebuie să fie bine gândită, integrând atât politici economice durabile cât și o strategie eficientă de utilizare a resurselor interne pentru a sprijini o economie robustă și rezilientă.
