Premieră medicală la Suceava: zece persoane au primit o nouă șansă la viață
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a fost realizată, în premieră pentru această unitate medicală, o prelevare simultană de organe și țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală. Intervenția a fost considerată istorică pentru spitalul sucevean și a oferit o nouă șansă la viață și la recuperare pentru zece persoane.
Donatorul a fost un bărbat în vârstă de 45 de ani, care nu era din județul Suceava și care a ajuns în moarte cerebrală în urma unei căderi de la înălțime. Operațiunea s-a desfășurat în cursul nopții și a presupus o mobilizare impresionantă de forțe, cu participarea a aproape 20 de medici și asistenți medicali din România, Ungaria și Austria.
Echipele medicale au prelevat cordul, plămânii, ficatul și rinichii, dar și cornee, țesut osos, ligamente și tendoane. Pentru inimă și plămâni nu au fost identificați receptori compatibili în România, astfel că aceste organe au fost direcționate către pacienți din Ungaria, respectiv Austria.
În cursul zilei de astăzi a fost organizată o conferință de presă susținută de purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberius Brădățan, alături de medicul Răzvan Bandac și de dr. Andrei Nica, coordonatorul Băncii de Țesuturi din București. În cadrul întâlnirii cu presa s-a subliniat importanța deosebită a prelevării de țesuturi, care pot fi utilizate în intervenții chirurgicale complexe, inclusiv în reconstrucții osoase, tratarea tumorilor osoase și refacerea ligamentelor și tendoanelor. Astfel de transplanturi pot reda pacienților nu doar funcționalitatea unor membre afectate, ci și șansa la o viață cât mai apropiată de normalitate.
„Este un moment de cotitură, chiar un moment istoric pentru spitalul nostru”, a declarat dr. Răzvan Bandac, care a subliniat importanța colaborării dintre echipele medicale și a extinderii capacității spitalului de a realiza prelevări atât de organe, cât și de țesuturi.
Coordonarea echipei care a efectuat prelevarea a fost asigurată de dr. Andrei Nica, coordonatorul Băncii de Țesuturi din București. Acesta a evidențiat efortul comun al personalului medical și al Agenției Naționale de Transplant, precum și importanța activării acestor proceduri la Suceava. Medicul a explicat că țesuturile osoase recoltate, inclusiv cele de la nivelul membrelor inferioare, pot ajunge la pacienți adulți și copii care au nevoie de reconstrucții după afecțiuni oncologice sau traumatisme grave.
Medicii au ținut să mulțumească și familiei donatorului, care și-a dat acordul pentru prelevare, gestul acesteia transformând o tragedie într-o șansă pentru alte zece persoane.
