Administratorul unei firme din Suceava, înșelat cu 12.000 de lei de un fals inspector ANAF
O femeie de 41 de ani din Bosanci, administratorul unei societăți comerciale cu punct de lucru pe peronul Gării Burdujeni din Suceava, a fost victima unei înșelăciuni prin telefon, pierzând aproximativ 12.000 de lei. Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată în acest caz pe 13 noiembrie.
Potrivit cercetărilor, pe 12 noiembrie, în jurul orei 15.40, în timp ce se afla pe strada Jean Bart din Suceava, femeia a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care s-a recomandat drept director al ANAF. Sub pretextul că noile reglementări privind comercializarea produselor accizabile, respectiv tutun și alcool, impun montarea unui POS secundar la sediul firmei, interlocutorul a determinat-o să efectueze mai multe transferuri bancare.
Autorul i-a explicat victimei că pentru instalarea aparatului ar fi nevoie de 60 de puncte, iar pentru fiecare punct urma să facă o tranzacție cu sume cuprinse între 400 și 600 de lei. După ce a întrebat-o dacă deține un al doilea telefon mobil, falsul inspector a contactat-o prin videocall pe aplicația WhatsApp, folosind același număr de apel.
În cadrul convorbirii video, bărbatul i-a cerut femeii să îi arate interfața aplicației BTPay și a ghidat-o să efectueze mai multe tranzacții către un cont necunoscut. Pentru fiecare transfer, victima a primit prin SMS un cod de confirmare, pe care l-a introdus în aplicație, validând astfel operațiunile. Întregul demers a durat aproximativ trei ore.
La un moment dat, femeia a primit o notificare pe aplicația BTPay cu privire la sumele transferate în data de 12 noiembrie și a realizat că este victima unei fraude bancare. În acel moment, autorul a închis apelul video.
Victima a contactat reprezentanții Băncii Transilvania pentru a solicita blocarea tranzacțiilor și a cardului, însă aceștia i-au comunicat că operațiunile fuseseră deja confirmate și sumele virate. Banca i-a blocat totuși cardul și accesul la aplicația BTPay.
Pe 13 noiembrie, femeia s-a prezentat la o sucursală a Băncii Transilvania, iar în aceeași zi, în jurul orei 22.30, a mers la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru a sesiza cele întâmplate. Cercetările sunt continuate de polițiștii suceveni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 244, alineatele 1 și 2 din Codul Penal.
