Primarul din Vicovu de Sus semnalează riscurile comasării pentru comunități

X Simona
4 Min Read

Primarul din Vicovu de Sus atrage atenția asupra riscurilor comasării pentru comunitățile locale

Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, se arată rezervat în privința comasării localităților și solicită clarificări înainte ca o astfel de decizie să fie luată. El a admis că administrația trebuie să fie eficientă, cheltuielile trebuie gestionate responsabil, iar serviciile publice trebuie îmbunătățite, însă consideră că trebuie analizată și cealaltă față a comasării, cea cu riscuri pentru comunitățile locale.

„Se vorbește tot mai mult despre comasarea administrativ-teritorială, despre reorganizarea primăriilor și despre eficientizarea administrației publice. Sunt de acord că administrația trebuie să fie eficientă, cheltuielile trebuie gestionate responsabil, iar serviciile publice trebuie îmbunătățite. Dar cred că, înainte de orice decizie, trebuie să răspundem la câteva întrebări esențiale. Cu ce ne ajută concret această comasare? Ce beneficii reale va aduce cetățenilor și comunităților noastre?”, a declarat Vasile Iliuț.

Edilul a subliniat că în multe primării personalul a fost deja redus la minimum, iar activitatea se desfășoară cu resurse umane limitate, în timp ce volumul de muncă și responsabilitățile sunt tot mai mari. În acest context, el ridică întrebarea ce se va întâmpla după comasare, dacă situația este deja dificilă.

Primarul consideră că trebuie clarificate mai multe aspecte: dacă se vor comasa doar structurile de conducere și personalul administrativ sau se vor reorganiza și serviciile publice, dacă va fi nevoie de personal suplimentar pentru a deservi o comunitate mai mare sau se va merge tot pe reducerea angajaților, cine va răspunde de problemele cetățenilor din fiecare localitate și dacă vor exista oameni și puncte de lucru în fiecare zonă, aproape de cetățeni, sau toate serviciile și deciziile se vor concentra într-un singur centru administrativ.

„Nu putem accepta ca, în numele eficienței, cetățenii din satele și localitățile componente să fie nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru o simplă adeverință, o solicitare sau pentru rezolvarea unei probleme”, a spus Iliuț.

În opinia sa, o reformă adevărată trebuie să însemne servicii publice mai bune, investiții mai multe, capacitate administrativă crescută, acces mai ușor la fonduri europene și dezvoltare echilibrată pentru toate comunitățile.

„Reforma nu trebuie să însemne doar reducerea numărului de primării și a cheltuielilor cu personalul! Avem nevoie de explicații clare și de transparență! Ce se urmărește cu adevărat prin această reformă? Care sunt avantajele, care sunt costurile și, mai ales, ce garanții avem că localitățile mai mici nu vor fi lăsate în urmă?”, a mai declarat primarul.

Vasile Iliuț este de părere că, înainte de a lua orice decizie, trebuie să fie ascultați primarii, angajații din administrație și, mai ales, cetățenii, iar oamenii trebuie să știe ce câștigă, ce pierd și cum le va fi influențată viața de zi cu zi.

„Nu ne opunem modernizării și eficientizării administrației, dar nu trebuie să uităm un lucru: administrația publică există pentru oameni, nu oamenii pentru administrație! Dezvoltarea trebuie să ajungă în fiecare sat, în fiecare comunitate, nu doar în centrul administrativ!”, a mai spus Vasile Iliuț.

Share This Article