Sucevița a găzduit etapa națională a Concursului de proiecte de voluntariat SNAC
La 7 noiembrie 2026, comuna Sucevița a fost gazda etapei naționale a Concursului de proiecte de voluntariat organizat în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Evenimentul a reunit 22 de echipaje din întreaga țară, reprezentând comunități școlare în care solidaritatea, empatia și implicarea socială se concretizează în proiecte și activități dedicate celor din jur.
Evenimentul a fost inițiat și coordonat de prof. dr. Aurica Daneliuc, inspector școlar pentru activități extrașcolare în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Deschiderea oficială a inclus mesajul transmis participanților de prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, precum și conferința susținută de invitatul special, maestrul Dan Puric, cu tema „Taina binelui – când iubirea se preface în faptă”. Programul a valorificat, totodată, tradițiile și expresiile artistice ale Bucovinei, prin momente susținute de elevi și ansambluri din județul Suceava.
Proiectele de voluntariat, prezentate și evaluate de o comisie națională
În cadrul concursului, echipajele participante și-au prezentat proiectele de voluntariat, evidențiind activitățile desfășurate, rezultatele obținute și impactul acestora asupra beneficiarilor și comunităților. Evaluarea a fost realizată de o comisie națională prezidată de prof. Iustinian-Remus Cojocar, avându-i ca membri pe prof. Beatrice Filipiuc și prof. Adriana Cotovanu, inspectori școlari în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Județul Suceava, printre laureații competiției
Județul Suceava se numără printre laureații competiției, prin Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, distins cu Premiul I pentru proiectul „Împreună pentru un viitor mai bun”, coordonat de prof. Marușac Elena Octavia și prof. Moroșan Ancuța Florentina. De asemenea, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți a obținut Mențiune pentru proiectul „Aripi de speranță”, coordonat de prof. Puiu Loredana.
Premiul I a mai fost acordat Liceului Tehnologic Special Nr. 3 București, pentru proiectul „Lumea în semne: voluntariat pentru incluziune”, și Școlii Gimnaziale Nr. 2 Crețești, Ilfov, pentru proiectul „Din suflet pentru aproapele nostru – tradiție, sprijin și voluntariat”.
Premiul al II-lea a revenit județului Brăila, pentru proiectul „Inimi unite”, și Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Olt, pentru proiectul „Impactickle”.
Premiul al III-lea a fost obținut de Școala Gimnazială „Regina Maria” Vintileasca, Vrancea, cu proiectul „Culorile care ne unesc”, și de Școala Gimnazială „Mihai Veliciu” Șepreuș, Arad, cu proiectul „Ziua recunoștinței”.
Mențiuni au primit Școala Gimnazială „Ion Popescu” Coaș, Maramureș, pentru proiectul „Punte între generații”, și Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureș, pentru proiectul „Povestea din rucsac”.
Un cadru de valorizare a inițiativelor de voluntariat din școlile românești
Prin organizarea acestei etape naționale, Suceava a oferit un cadru de întâlnire și de valorizare a inițiativelor de voluntariat din școlile românești. Proiectele prezentate au demonstrat că educația pentru solidaritate și responsabilitate socială se construiește prin experiențe concrete, prin implicarea elevilor și prin angajamentul profesorilor coordonatori. Inspectoratul Școlar Județean Suceava adresează felicitări tuturor echipajelor participante, elevilor și profesorilor coordonatori, precum și mulțumiri celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea evenimentului.
