Universitatea din Suceava a găzduit o serie de activități dedicate incluziunii studenților cu dizabilități
În perioada 28 octombrie – 4 noiembrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în cadrul proiectului „Dizabilitatea nu este un impediment! Educație pentru toți la USV (DIZAB-USV)”, două workshopuri tematice pentru studenți și o nouă întâlnire de consiliere din seria „La un ceai cu specialiștii”. La cele trei activități au luat parte, în total, peste 130 de persoane: studenți cu și fără dizabilități, cadre didactice și alți membri ai comunității academice.
Primul workshop, intitulat „Bune practici de proiecte destinate incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, în special a studenților”, a avut loc miercuri, 28 octombrie, și a fost susținut de lector univ. dr. Oana Bădărău, cadru didactic al universității sucevene. La activitate au participat 20 de studenți.
Vineri, 30 octombrie, lector univ. dr. Carmen Ciornei, tot cadru didactic al USV, a susținut workshopul „Antreprenoriatul social în rândul studenților, în special al studenților cu dizabilități”, care a reunit alți 20 de studenți. Ambele întâlniri au avut un caracter aplicativ și au urmărit dezvoltarea unor competențe precum identificarea oportunităților de implicare socio-profesională, inițierea de proiecte de antreprenoriat social și adaptarea competențelor dobândite la cerințele pieței muncii.
Miercuri, 4 noiembrie, invitatul întâlnirii „La un ceai cu specialiștii” a fost prof. univ. dr. Adrian Roșan, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, coordonator al Laboratorului de Cercetări Interdisciplinare a Diferențelor Individuale în Învățare (LEARN-ID). În fața a peste 90 de participanți, acesta a susținut prelegerea „Modelul «The Disability Inclusion Institutional Framework» (DIIF) – proprietate comună a mediilor academice incluzive”.
Invitatul a prezentat modelul DIIF (Evans și Zhu, 2022), care propune o abordare integrată a incluziunii studenților și a personalului cu dizabilități în universitate, bazată pe responsabilitate comună, leadership incluziv și formare în domeniul incluziunii. Au fost discutate, de asemenea, oportunitățile și riscurile utilizării inteligenței artificiale în învățarea studenților cu dizabilități, precum și principiile designului universal pentru învățare (UDL). Întâlnirea s-a încheiat cu un mesaj care rezumă spiritul proiectului: „A nu exclude ceea ce nu te include!”.
Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului „Dizabilitatea nu este un impediment! Educație pentru toți la USV (DIZAB-USV)”, cod CNFIS-FDI-2026-F-1173, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2026. Workshopurile fac parte din campania de conștientizare privind corelarea competențelor dobândite în facultate cu cerințele pieței muncii, iar întâlnirile „La un ceai cu specialiștii” reprezintă componenta de consiliere a proiectului, prin care studenții și cadrele didactice au acces direct la expertiza unor specialiști recunoscuți în domeniul incluziunii.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava le mulțumește invitaților și tuturor participanților pentru implicare și pentru contribuția la construirea unui mediu academic incluziv și accesibil tuturor.
