Transport de încălțăminte susceptibilă de contrafacere, oprit la vama Isaccea
Un camion încărcat cu 1.280 de perechi de încălțăminte purtând mărci celebre a fost oprit la ieșirea din România de către inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea. Există suspiciuni că mărfurile încalcă drepturile de proprietate intelectuală, iar valoarea estimată a acestora se ridică la aproximativ 4,9 milioane de lei.
Verificările au fost efectuate duminică, în jurul orei 10:00, de către inspectorii vamali împreună cu Poliția de Frontieră Isaccea. Autovehiculul, condus de un cetățean ucrainean, circula pe sensul de ieșire din țară, pe ruta China – Constanța – Isaccea – Odessa.
În urma controlului amănunțit, au fost identificate 1.280 de perechi de încălțăminte despre care există indicii că ar încălca drepturile aferente unor mărci înregistrate și protejate. Dacă produsele ar fi fost comercializate ca originale, valoarea lor estimată ar fi atins aproximativ 4.912.000 de lei.
Întreaga cantitate a fost reținută de Autoritatea Vamală Română până la stabilirea autenticității produselor și dispunerea măsurilor legale. Acțiunea face parte din eforturile instituției de a proteja consumatorii, mărcile înregistrate și piața legală.
